Termeni și programul de lucru
Suportul lucrează non-stop.
Suportul telefonic este disponibil clienților de la 9:00 până la orele 21:00.
De la 9:00 la 21:00, de luni până vineri, puteți obține răspuns la orice întrebare referitor la domenii, web hosting, servere virtuale, precum și alte servicii.
Suportul tehnic poate fi contactat telefonic, live-chat și e-mail.
Dacă ați telefonat suportul tehnic și întrebarea dumneavoastră necesită o analiză mai detaliată, vă vom cere să scrieți un e-mail. Dacă a fost expediat un e-mail, nu este nevoie să apelați și să cereți același lucru telefonic - cererea dumneavoastră a fost deja recepționată - veţi primi un răspuns în cel mai scurt timp.
După expedierea mesajului la support@tophost.md veți primi un e-mail de confirmare a recepționării mesajului de către noi.
Timpul de prelucrare a mesajelor recepționate depinde de volumul de lucru al departamentului tehnic, iar termenul maxim este:
Luni - Vineri până la 5 ore de la primire,
Sâmbată - Duminică până la 7 ore de la primire.
Atribuțiile suportului tehnic includ:
- Menținerea funcționării corecte a serverelor web și a aplicațiilor instalate.
- Reacționarea la defecțiunile aparente și funcționarea incorectă a serviciilor de hosting: serverelor în general, e-mail, MySQL, Apache, FTP, SSH.
- Consultarea clienților cu privire la setările de web-hosting.
- Blocarea contului (site-ului) de hosting fără preaviz, în cazul expedierii SPAM-ului sau depășirii resurselor admisibile, atacuri DDoS, încălcarea legislației R. Moldova.
- Informarea clienților referitor la lucrările tehnice planificate pe servere.
Atribuțiile Suportului Tehnic nu include:
- Efectuarea operațiunilor care clientul le poate efectua de sine stătător - prin intermediul panoului cPanel, și altele.
- Identificarea defecțiunilor site-ului, script-urilor, sistemului CMS.
- Asistență la instalarea sau configurarea software-ul pe computerul clientului.
- A oferi răspunsuri la întrebările care nu sunt direct legate de companie.
- Răspunderea la solicitările primite de pe un alt e-mail de cât cel indicat la procurarea serviciilor.
Procedura de prelucrare a cererilor:
- Suportul se efectuează pe baza unei cereri prin e-mail, cu condiția că expedierea mesajului este de la adresa de e-mail specificată la înregistrare.
- Cererea dumneavoastră va fi considerată acceptată din momentul recepționării de către dumneavoastră a mesajului automat de confirmare cu numărul cererii atribuit.
- Cererile prin intermediul telefonului nu sunt oficiale și sunt considerate consultative.
- Răspunsurile la întrebările frecvente sunt descrise pe site-ul nostru:
http://tophost.md/newbilling/knowledgebase.php - În cazul recepționării unei întrebări al cărei răspuns este deja descris în întrebările frecvente, administratorul poate expedia link-ul către secțiunea unde este descris răspunsul.
-
În cazul în care apar obecții sau sugestii, ne puteti expedia un measaj pe adresa de e-mail info@tophost.md.
Conditii si termeni
1. Achiziționarea serviciilor furnizate de tophost.md implică acceptarea Termenilor și Condițiilor de utilizare. Acceptarea are loc în timpul procesului de comandă online, prin recunoașterea clientului că a citit și a înțeles aceste reguli și clauze operaționale.
Termenii și condițiile de utilizare se aplică tuturor vizitatorilor site-ului www.tophost.md, precum și clienților acestuia care folosesc serviciile. Scopul acestor termeni este de a asigura că toți utilizatorii tophost.md au aceleași drepturi și interese, în conformitate cu regulile aplicabile.
TopHost își rezervă dreptul de a face modificări la Termenii și Condițiile de utilizare în orice moment, fără o notificare prealabilă, și acestea pot fi accesate în orice moment pe site-ul www.tophost.md, pagina Termeni și Condiții.
2. Pentru o capacitate mai mare de resurse (cum ar fi memorie RAM, CPU sau numărul de procese simultane), clientul va avea opțiunea să treacă la un pachet cu resurse superioare.
În cazul în care integritatea serverului sau buna funcționare sunt afectate de consumul excesiv al unui cont de găzduire, TopHost își rezervă dreptul de a suspenda contul respectiv fără o notificare prealabilă.
2.1 Toate conturile de găzduire sunt monitorizate de sistemele noastre pentru a menține buna funcționare a serverelor. În cazul în care un cont de găzduire utilizează o cantitate semnificativă de resurse, vom contacta clientul în cauză pentru a informa despre acest aspect.
Dacă un cont de găzduire utilizează o cantitate excesivă de resurse (memorie, procesor, interogări SQL), care poate destabiliza serverul sau ar putea să o facă, contul poate fi suspendat sau scriptul dezactivat fără notificare prealabilă, pentru a menține buna funcționare a serverului. Este responsabilitatea clientului să ne contacteze pentru a solicita un pachet cu resurse superioare.
3. Este interzisă corespondența în masă (spam) prin e-mailuri neaprobate anterior, inclusiv pentru scopuri publicitare, comerciale sau de propagandă, precum și trimiterea de scrisori care conțin expresii obscene.
3.1. Distribuirea informațiilor către destinatari care au exprimat anterior dorința de a nu primi aceste informații este interzisă.
3.2. Utilizarea resurselor informaționale prestate (precum căsuțele poștale, adresele de e-mail, paginile web etc.) ca informații de contact pentru comiterea oricărei dintre acțiunile de mai sus este interzisă, indiferent de rețeaua din care au fost comise aceste acte.
3.2.1. Utilizarea adreselor inexistente în momentul transmiterii de e-mailuri este de asemenea interzisă.
3.3. Este strict interzisă pornografia infantilă și orice activități asociate cu aceasta.
3.4. Plasarea informațiilor care insultă onoarea și demnitatea altor persoane este interzisă, cu excepția cazului în care este dispusă de o hotărâre judecătorească. În astfel de cazuri, contul va fi suspendat fără posibilitatea de restituire a avansului.
3.5. Este interzisă utilizarea și distribuirea de materiale care încalcă drepturile de autor de orice fel.
3.6. Este strict interzisă plasarea pe serverul web virtual a materialelor pornografice.
3.7. Sunt interzise încercările neautorizate de acces la resursele rețelei, precum și participarea la atacuri asupra rețelei și activități de hacking.
3.8. Este interzisă supraîncărcarea software-ului sau hardware-ului, precum și a zonelor intermediare ale rețelei, într-o măsură care depășește necesarul pentru funcționarea normală a serverelor și a elementelor lor componente.
3.9. Utilizarea IRC (chat), a roboților online și a altor programe specializate care nu sunt compatibile cu serviciile de găzduire este interzisă.
3.10. Este strict interzis îndemnul la ură națională, rasială sau de altă natură, inclusiv materialele cu conținut fascist, nazist sau terorist, precum și apelurile de răsturnare a regimului existent în orice țară din lume.
4. Toate pachetele noastre de găzduire web (shared) includ soluții de backup, asigurând securitatea datelor prin stocarea copiilor de rezervă în două locații diferite. Utilizăm soluția JetBackup, care efectuează backup-uri periodice la fiecare 24/48 de ore într-un spațiu de stocare intern și extern.
Este esențial de subliniat faptul că, deși depunem toate eforturile pentru a menține integritatea backup-urilor, nu putem garanta complet acest aspect. Prin urmare, recomandăm clienților noștri să efectueze propriile backup-uri periodice și să le stocheze într-un mediu extern securizat. Datele din cadrul serviciilor noastre de backup sunt păstrate în rotație pentru o perioadă de 30 de zile.
Această abordare dublă oferă o mai mare siguranță a datelor dumneavoastră, oferind o plasă de siguranță în cazul unor incidente neașteptate care ar putea afecta integritatea datelor pe server. Totuși, responsabilitatea finală pentru păstrarea datelor în siguranță revine clienților, prin realizarea și gestionarea backup-urilor proprii.
În cazul în care se depășesc 30 de zile de neplată și contul este șters de pe server, clientul poate solicita restaurarea site-ului dintr-un backup mai vechi, dacă această operațiune este posibilă.
Copiile de rezervă ale contului sunt de regulă păstrate timp de până la 90 de zile după suspendarea sau ștergerea serviciului.
4.1 Pentru serviciile VPS este inclusă opțiunea de backup (snapshots), care este creată o dată sau de două ori pe săptămână. Backup-urile sunt păstrate în rotație pentru o perioadă de 7 zile.
4.2 Clienții care dețin servere dedicate nu beneficiază de backup gratuit și configurează singuri crearea backup-urilor.
4.3 VPS-serverele Pro sunt furnizate cu administrare:
Este inclus 30-60 de minute pe lună, în funcție de planul tarifar ales.
Configurare de securitate, actualizări, backup-uri (snapshots) și monitorizare proactivă.
Pentru serverele Windows actualizarea software-ului și a sistemului de operare.
Setarea serverului dupa cerintele clientului.
4.4 VPS-serverele autoadministrate:
Clienții gestionează și administrează complet serverul pe cont propriu.
Isi asigura securitatea, actualizările, optimizarea și monitorizarea.
Furnizorul nu poartă responsabilitatea pentru pierderea informațiilor găzduite pe servere ca urmare a acțiunilor utilizatorilor, atacurilor de tip hacking sau din cauza erorilor existente în aplicațiile care nu sunt asociate cu serviciul. De exemplu, panoul de control nu este parte a serviciului și nu este furnizat de către noi, fiind dezvoltat și oferit de către cPanel LLC.
5. Pe serverele noastre utilizăm instrumentul de securitate Imunify 360 pentru protecția împotriva programelor malware și a amenințărilor de securitate. Imunify 360 efectuează scanări active ale conturilor utilizatorilor pentru a detecta fișierele potențial periculoase și comportamentele suspecte, asigurând astfel securitatea serverului și protejând utilizatorii.
În cazul în care pe contul dvs. sunt detectate fișiere malware care pot constitui o amenințare pentru server sau pentru alți utilizatori, vă vom trimite imediat o notificare. Aveți obligația să luați măsuri pentru curățarea și analizarea problemei în termen de 24 de ore de la primirea notificării și să ne informați în acest sens.
În anumite situații, dacă amenințarea detectată este considerată gravă, putem bloca contul dvs. imediat. În acest caz, vă vom contacta pentru a vă oferi informații suplimentare și asistență.
6. TopHost nu își asumă responsabilitatea pentru instalarea de către client a pluginurilor, temelor și altor componente CMS (Sisteme de Management al Conținutului), cum ar fi WordPress, Joomla și altele:
Clientul este responsabil să asigure securitatea site-ului său web prin selectarea cu atenție și actualizarea regulată a pluginurilor, temelor și instalărilor CMS.
Pluginurile, temele și alte software-uri de la terți instalate de către client pot introduce vulnerabilități de securitate. TopHost recomandă clienților să fie informați cu privire la cele mai bune practici de securitate și să actualizeze rapid software-ul pentru a reduce riscurile potențiale.
Înregistrare și prelungire nume de domeniu
Domeniile sunt înregistrate pentru o perioadă minimă de 1 an și nu pot fi anulate după înregistrare.
Domeniile cu extensia .md pot fi înregistrate pentru o perioadă de până la 5 ani.
Toate înregistrările de domenii .md se conformează regulilor stabilite de „Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică”, care pot fi consultate pe pagina dedicată regulilor de înregistrare și contractului de înregistrare disponibil pe site-ul https://nic.md.
Furnizorul are calitatea de intermediar pentru toate extensiile de domenii “.md” “.ro” “.com” “.eu” etc.
Corectarea unei greșeli ortografice în numele de domeniu nu este permisă. Odată ce numele de domeniu este înregistrat sau prelungit, furnizorul nu va rambursa nicio taxă pentru numele de domeniu deja înregistrat/prelungit.
Clientul este responsabil pentru toate datele privind numele de domeniu înscris și înregistrat, cum ar fi datele persoanelor de contact să fie actuale, complete și corecte pe întreaga perioadă a înregistrării. Singurele date veridice sunt cele furnizate de către client, furnizorul nu este obligat să ia act decât de datele comunicate de clienți sau să efectueze cercetări referitor la corectitudinea acestora.
Pentru a transfera numele de domeniu către un alt furnizor, clientul va înainta o cerere completata după formularul furnizorului actual și o va înainta de pe adresa de email cu care este înregistrat doar după care poate primi codul unic de autorizare a transferului.
Cererea de transfer a domeniilor a căror cod de transfer către alt furnizor nu pot fi obținute automatizat prin website-ul furnizorului vor fi examinate în decurs de 5 zile lucrătoare doar după primirea cererii de transfer.
Acceptarea cererii și înregistrarea unui nume de domeniu nu înseamnă ca furnizorul recunoaște ca clientul are dreptul legal de utilizare a numelui respectiv, inclusiv in cazul de domeniu care se referă la mărci înregistrate, nume de firma sau personalități binecunoscute.
Clientul care deține un nume de domeniu nu va implica furnizorul în litigii cauzate de utilizarea numelui de domeniu respectiv.
Clientul se obliga sa despăgubească integral furnizorul cu privire la toate costurile, cheltuieli si costurile de despăgubire inițiate de părți terțe, inclusiv cheltuieli de judecată și avocați suportate de furnizor pe motivul înregistrării și/sau utilizării ilegale a unui nume de domeniu.
Prețul de reînnoire a domeniului web poate fi modificat în fiecare an și ajustat după prețul de piață.
Domeniile expirate nu pot fi transferate către alt registrar.
Domeniile expirate intră în perioada de redemption pentru o perioada de 30 sau 60 zile (în dependență de extensie) și pot fi prelungite doar după achitarea penalității + taxa de prelungire. Pentru a evita achitarea unor taxe suplimentare, se recomanda prelungirea în termen a domeniilor web, indiferent de extensia acestora.
După finalizarea perioadei redemption, domeniul este liber și poate fi înregistrat de altă persoană.
Domeniile înregistrate de altă persoană nu mai pot fi recuperate, înregistrate, prelungite.
Pentru înregistrarea unor domenii poate fi necesară prezentarea datelor din documentele de identitate sau alte documente în dependență de extensia domeniului.
Domeniile internationale (.com, .net, .org, .biz etc) cat si cele din categoria noilor TLD-uri (exemplu: .online, .srl, .web etc) pot fi considerate domenii premium la registrar. Din acest motiv, exista posibilitatea ca la interogarea disponibilității sa fie afișat și comandat costul standard al extensiei, însă la încercarea de înregistrare costul sa difere. În aceasta situatie se cere o oferta de preț de la registrarul international. După caz, se va achita diferenta de preț sau se va returna contravaloarea standard achitata.
Alte extensii internaționale, precum .DE, .IT, .ES, .EU și altele, pot avea condiții specifice de prelungire, fiind necesara prelungirea chiar cu o luna înainte de expirare.
Reînnoirea domeniului .DE trebuie efectuată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului de înregistrare. În caz contrar, domeniul va fi șters automat, iar statutul său va fi schimbat în redemptionPeriod (durată de 30 de zile): reguli domeniu .DE - https://www.denic.de/en/domains/de-domains/domain-guidelines .
Domeniul .IT necesită reînnoire cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de înregistrare. Dacă reînnoirea nu se efectuează cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de înregistrare, domeniul va intra în statutul redemptionPeriod, care durează 30 de zile. În această perioadă, domeniul poate fi recuperat, dar aceasta necesită plata unor taxe suplimentare.TopHost nu este responsabilă pentru daune indirecte în următoarele situații:
Din orice motiv sau eroare, domeniul nu a fost înregistrat/prelungit automat la momentul încasării plății. TopHost are însă obligația de a restitui suma încasată dacă domeniul nu a fost înregistrat/prelungit la termen și nu mai poate fi recuperat.
Dacă domeniul a fost suspendat, șters sau anulat de către registratorul internațional sau STISC.
Dacă au apărut pierderi sau pagube ca urmare a întreruperii accesului la domeniu.
În cazul unor daune semnificative cauzate de o eroare a TopHost, compania își asumă responsabilitatea, dar despăgubirea va fi limitată la suma plătită pentru serviciu și nu poate depăși această sumă.
Domeniile .ro se supun regulilor nic.md iar domeniile internaționale se supun regulilor ICANN.
Reguli de înregistrare domenii .md.
Politica de livrare comandă
Clientul se angajează să achite în avans pentru serviciile noastre, corespunzător perioadei pentru care sunt furnizate. Facturile trebuie achitate înainte, la începutul fiecărei perioade de facturare, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea facturii proforma.
Prețurile afișate în Dolari SUA nu includ TVA. Clientul este de acord să achite în avans serviciile, achitând factura proforma și va primi factura fiscală în format electronic.
Factura de prelungire a serviciilor va fi emisă cu 14 zile înainte de scadență. În caz de neplată, domeniile vor expira la data scadenței, iar serviciile de găzduire vor fi suspendate în termen de 5 zile.
După 30 de zile de la depășirea termenului de plată, TopHost își rezervă dreptul de a șterge definitiv contul de găzduire de pe server. Stocarea datelor cade exclusiv în sarcina clientului, acesta fiind direct responsabil de pierderea acestora în caz de neplată a serviciilor de găzduire.
Promoțiile active pe site-ul nostru sunt valabile exclusiv pentru comenzile noi plasate în perioada de desfășurare a promoției respective. Serviciile comandate anterior nu sunt eligibile pentru promoțiile curente.
Politica de anulare comandă
Conform regulilor, clienții persoane fizice care sunt consumatori au dreptul de a se retrage din contractele de furnizare a serviciilor de găzduire web în termen de 14 zile de la data acceptării comenzii de către TopHost. Toate sumele vor fi returnate în termen de 15 zile de la data retragerii din contract.
Următoarele servicii nu sunt incluse în politica de returnare de 14 zile: taxele pentru înregistrarea numelor de domenii, taxele plătite pentru licențele cPanel, LiteSpeed, Plesk și orice altă licență activată, serviciile comandate în calitate de reseller și orice alte taxe plătite pentru servicii opționale, altele decât cele din oferta standard.
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
În conformitate cu prevederile Legii Nr.133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal, furnizorul de servicii prelucrează date cu caracter personal. Datele cu caracter personal sunt prelucrate cu buna-credință și se face în temeiul și în conformitate cu prevederile legale. Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează prin mijloace mixte (automate și manuale), cu respectarea cerințelor legale și în condiții care să asigure securitatea, confidențialitatea și respectarea drepturilor persoanelor vizate.
Furnizorul colectează și prelucrează doar datele personale furnizate de consumatori la efectuarea comenzii: nume, prenume, număr de telefon, adresa, adresa poștală.
Datele personale sunt utilizate exclusiv în scopul administrării site-ului, pentru a permite accesul la informații special, pentru livrarea comenzilor sau pentru a contacta consumatorul în vederea executării livrării. Prin prezenta informare, utilizatorii și consumatorii iau cunoștință despre faptul că li se vor prelucra și utiliza datele cu caracter personal (nume, prenume, număr de telefon, adresa, adresa poștală). Furnizorul de servicii prelucrează datele cu caracter personal ale utilizatorilor și consumatorilor care sunt furnizate prin navigarea, folosirea și înregistrarea pe site-ul www.tophost.md.
Orice informație furnizată de către utilizatorii și consumatorii site-ului www.tophost.md, va fi considerată și va reprezenta consimțământul expres ca datele personale să fie folosite de Furnizor.
Furnizorul nu va dezvălui unei terțe părți niciuna dintre datele deținute, fără acordul persoanelor vizate și nu va comercializa, schimba, divulga aceste date cu alte persoane, cu excepțiile prevăzute de legislația în vigoare (la solicitarea instituțiilor publice ale statului, organele de drept, instanțelor de judecată, de asemenea autorizate să prelucreze date cu caracter personal).
Datele cu caracter personal pot fi prelucrate și utilizate de către Furnizor și în scopuri statistice și de promovare ulterioară.
Furnizorul de servicii îndeplinește cerințele de securitate a datelor cu caracter personal și asigură protecția datelor consumatorilor și le protejează pentru a nu fi pierdute, distruse, distorsionate/falsificate sau divulgate terțelor persoane.
Angajații furnizorului de servicii sunt obligați să respecte confidențialitatea datelor personale ale consumatorilor. Prelucrarea datelor cu caracter personal va fi realizată de persoana împuternicită a Furnizorului.
Furnizorul utilizează metode și tehnologii de securitate conform prevederilor legale în vigoare. Furnizorul nu colectează informații referitoare la tranzacții, cum ar fi nr. la card, data expirării, țara de origine.
Pentru mai multe detalii și informații orice persoană interesată se poate adresa printr-un email la support@tophost.md sau prin telefon la numărul +373 795 80080